Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Obezii vor plăti dublu pentru…

Obezii vor plăti dublu pentru un bilet la Air France

Persoanele care suferă de obezitate vor trebui să plătească în curând aproape dublu pentru un bilet de zbor al companiei Air France-KLM, dacă se constată că nu încap într-un singur scaun din avion, a anunţat ieri compania aeronautică, anunţă AFP. Aceste persoane urmează să plătească 75% din preţul unui al doilea loc, sumă care se adaugă preţului iniţial pentru un loc ocupat. Această decizie a fost luată din motive de „securitate”, conform unui purtător de cuvânt al companiei.

 În cazul în care nu vor fi ocupate toate locurile din avion, persoanele supraponderale vor primi înapoi banii plătiţi suplimentar. „Trebuie ca personalul de zbor să se poate mişca liber printre rândurile de scaune, iar pasagerii vor sta confortabil şi se vor putea asigura cu uşurinţă folosind centurile de siguranţă în cazul decolărilor şi aterizărilor, sau al altor situaţii speciale”, a precizat purtătorul de cuvânt, citat de AFP

 Persoanele a căror masă corporală nu permite asigurarea cu o singură centură de siguranţă, vor folosi centurile de la două scaune, iar prin plătirea a două locuri, aceste persoane vor fi sigure că vor dispune de două locuri, unul lângă celălalt. Această măsura va intra în vigoare la cumpărarea biletelor de la 1 februarie, pentru toate zborurile începând cu 1 aprilie 2010.